Cristina Gonța

Cristina GontaMinisterul Justiției și al Reformei Constituționale

Cristina Gonța este absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Boliay din Cluj-Napoca. Actualmente doctorandă în Dreptul European la Universitatea din Berna (Elveția), Cristina a activat în trecut în calitate de jurist la CEDO, Consiliul Europei și Comisia Europeană. Cristina vede Republica Moldova alături de țările membre ale Uniunii Europene și crede că este de datoria generației ei să realizeze acest vis. Biciclistă convinsă, Cristina vorbește șase limbi și nu ratează nici o ocazie să vorbească lumii despre Moldova noilor generații. Neafiliată politic.

Ministerul Justiției și al Reformei Constituționale va elabora și va promova un set de inițiative legislative, pentru a ameliora funcționalitatea sistemică, a simplifica și transparentiza procesele și a elimina incoerențele și contradicțiile existente în cadrul legal actual. Ministerul va iniția o veritabilă reformă a sistemului judiciar, care va avea drept scop eradicarea corupției endemice, asigurarea independenței actului de justiție și eliminarea controlului politic al sistemului. Reforma constituțională va avea drept scop aducerea Legii Fundamentale în corespundere cu aspirațiile cetățenilor și cu exigențele unui stat funcțional, modern și guvernabil.